iubirile nu mor niciodată?
şi tot fluidul trecutului al amintirilor al cenuşei.
nu se deosebeşte de prezent de viitor.
el scaldă aceeaşi câmpie.
şi orice întâlnire e-o oglindă.
o întâlnire cu tine însuţi.
şi iubeşti iarăşi şi iarăşi.
şi devii iubire iarăşi şi iarăşi.
pentru că iubirile iubirile nu mor niciodată.
eşti şi sunt.
creşti şi devii.
ca zăpezile?
nici ele nu mor niciodată...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
14 comentarii:
Faţă nouă de când nu am mai fost pe aici! Ruşine mie! :D
Ştiam că e pur, e real şi etern!
Iubirile nu mor... asa e. Niciodata. Nici cind le lovim, strivim, uitam, neglijam, ne intoarcem mereu la ele...si ne miram cum de n-au sfarsit... niciodata nu au sfarsit, nici atunci cind lasam sa se inteleaga altceva...
iubirile nu mor, doar eu ma sting usor, usor :). eh...
da, draga patratel! pur real etern...
(fata pare noua, da' nu s-a schimbat nimic, sa ramana intre noi:))
poate ca asa suntem suma lor, poate ca asa e devenirea noastra...
nu te stingi, renasti printre stele verzi si-njuraturi...ufff :))
Dar tu stiai ca scrii minunat?
nu m-am gandit. stiu ca mie, ceea ce citesc dupa ce scriu mi se pare agitat, neindestulator, neterminat, confuz...da' nu asta e important (pentru ca stiu cauza). important e ca intamplator cineva intelege si rezoneaza sau porneste a-si roti gandurile proprii :) acolo e minunatia si distractia, draga si minunata si sensibila vera.
te pup!
offf...am oftat din adancul sufletului meu...
a trecut o amintire...
...:)
te pup!
asta cu renesterea printre injuraturi imi place :))). pop...
Nu mor...
Cele care au trecut se plimbă numai prin labirintul memoriei...
...locurile in care totul s-a mai intamplat :)
si eu te pup, geanina! :))
Trimiteți un comentariu