Nu ştiu

aşa-s femeile.
întâi şi-ntâi îşi fac casă din bucăţele de vise.
apoi se află în acelaşi moment în fiecare loc visat.
în camera unde iubirea le cântă.
călcând cu neastâmpar pe iarba crudă.
în camera unde o pasăre le stă în dreptul inimii.
şi ori bate mov alb din aripi.
ori stă şi aşteaptă cu ochi umezi şi rotunzi ca de peşte.
în camera unde se-aşază în mijlocul florilor.
ca şi cum ele ar fi singurele care le-ar păstra amintirea.
în camera unde îşi plănuiesc voinţa.
în camera unde îmbracă veşminte care le fac fragile.
ori veşmintele uitării.
în camera unde nu-şi doresc decât să fie.
în faţa ferestrelor deschise.
în ninsori de fulgi de păpădie.
în ploi de petale.
în adieri de amăgiri.

aşa-s femeile.
le place să fie strânse în braţe mereu.