Simplu

de câte ori mă apropii de vreo fereastră privirea mi se duce către nori.
câteodată sunt acolo.
puternici şi independenţi.
câteodată nu.
urmăresc joaca păsărilor în aer.
căutările lor.
drăgostelile lor.
strigătele lor.
plutirea lor.

şi oare ce-nţeleg oamenii din tăceri?
poate nu-nţeleg nimic.
doar cred că înţeleg.
totu-i un tunel de ceaţă.
nimic definit.
şi oare cum vorbesc oamenii care tac?
hm...
poate în limba toleranţei.
sau a ignorării.
sau a dispreţului.
sau cine ştie?