de câte ori mă apropii de vreo fereastră privirea mi se duce către nori.
câteodată sunt acolo.
puternici şi independenţi.
câteodată nu.
urmăresc joaca păsărilor în aer.
căutările lor.
drăgostelile lor.
strigătele lor.
plutirea lor.
şi oare ce-nţeleg oamenii din tăceri?
poate nu-nţeleg nimic.
doar cred că înţeleg.
totu-i un tunel de ceaţă.
nimic definit.
şi oare cum vorbesc oamenii care tac?
hm...
poate în limba toleranţei.
sau a ignorării.
sau a dispreţului.
sau cine ştie?
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
4 comentarii:
tacerile...da...
exista si taceri vorbite dar cred ca sunt cele mai rele taceri...
in tacere rabda sufletele mari... :). zi faina...
da, sunt multe feluri de taceri, poate cea mai buna dintre toate e cea in care ne privim in interior, iar cea mai rea e cea in care ne ascundem...:)
si rabdarea e o tacere...)
Trimiteți un comentariu