îşi şerpuiesc degetele înflorate.
şi-ademenesc vise purtate de cai albi.
şi mie mi-e gândul la flori mari cât luna.
cu petale pe care nimic sa nu le judece.
pentru naivitate şi pentru lipsa de putere.
şi mi-e gândul la învierea tuturor fructelor.
şi mi-e gândul să fumez o noapte de eternitate.
sau de primăvară.
vântul fură pe-ascuns miresme dulci.
când scântei cad obosite pe pământ.
şi adorm imediat.
8 comentarii:
gandurile tale par a zambi :)
au motive, nu gluma...:)
Unde ai văzut tu frunze pe frigul de afară? :)
sufletele inrudite se saluta din departare :) .poop
catalin, sunt frunze peste tot pentru cine vrea sa le vada...:))
Ce primavara minunata in cuvintele tale...
pe ramuri, nu pe frig...si nu e imaginatie :)
poate nu intamplator...:)
te pup!
da, e mai buna ca multe altele...trebuie sa recunosc :)
Trimiteți un comentariu