primisem odată în dar o frunză.
minunată de altfel.
din colecţia de sfârşit a toamnei.
etalată pe-o alee sub reflectorul rece al lunii.
o păstrez încă.
odată mi-amintea de multe lucruri.
şi-mi amintea de viaţă.
acum îmi aminteşte doar de un copac.
care şi-a aşternut viaţa la picioarele trecătorilor.
de obicei frunzele vorbesc.
de când se nasc şi până când nu mai au putere să se ţină de ram.
şi noi vorbim ca frunzele câteodată.
şi tot ce spunem chiar freamătă.
şi tot ce spunem chiar e luat de vânt.
şi nervurile noastre se înnoiesc iar şi iar.
ca şi cum ar şti mai mult şi mai mult şi mai mult.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
13 comentarii:
:) frumos
chiar e luat de vant tot ce spun in ultimul timp...dar viata trebuie sa inainteze! noapte faina...
Multe talpi au trecut peste mine:)
Te-a iubit cam puţin.
Ar fi trebuit să primeşti un buchet cu frunze... :)
"ca şi cum ar vrea şi mai mult şi mai mult..."
Minunată comparaţia cu... o frunză.
Dimineţi frumos înfrunzite, Erys! - sau...desfrunzite, după caz, după voie şi nevoie :)
Cred că trebuie să mă repet: poeziile tale ar trebui studiate în şcoală!
iti multumesc!
tot vantul ne conduce panzele sperantelor pe valurile vietii :)
iti doresc doar vant aducator de vesti bune
si toate poarta amprenta ta...:)
sau un copac intreg...:)
iti multumesc, oana!...eu iti doresc anotimpuri blande, mereu verzi si senine! :)
iti multumesc! ceea ce-mi spui e mai mult decat un compliment, e ceva ce ma face sa ma gandesc mai des la lectiile mele de viata...:)
:) La asta nu m-am gandit:)
Trimiteți un comentariu