nu, în mine n-a nins.
e cald şi stau în mijlocul sufletului pe un scăunel.
e la fel cu scăunelul pe care mi l-a dăruit bunicul în copilărie.
bunicul e plecat şi numără stelele de mulţi ani.
înainte de-a pleca, număra frunzele de tutun pentru pipă.
e cald şi-aş plânge.
dar nu plâng pentru că lumea o să zică: săraca.
zice şi dacă nu plâng.
şi dacă râd şi dacă plâng.
moaş'ta pe gheaţă de femeie!
bunicul aşa-şi punea nevasta la punct pentru fleacuri.
şi ea se făcea că plouă sau se-mpiedică de-aceeaşi viaţă monotonă.
acum şi ea numără stelele.
şi amândoi aleargă prin sufletul meu.
poate sunt singură şi-au venit să-mi ţină de urât.
e cald şi se-aude cântec de greieri.
nu ştiu ce să zic şi ce să tac.
uite că râd când timpul nu există.
râde şi bunicul, râde şi bunica.
le iau râsetele şi le bag în buzunar.
să le pot auzi când vreau.
luni, 13 februarie 2012
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
8 comentarii:
Din cântec de greieri...răsar doar lumini.
Ia râsetele cu tine și poartă-le ca pe comori...
asa voi face...
Am citit si recitit versurile tale...sunt imbibate cu sensibilitate, cu haz, cu necaz, cu haz de necaz...imi plac foarte mult.
ăăă...
păi unde-i canapeaua?
aia făcea tot jocu'.
:)
as plange si eu, dar lumea o sa zica, alta saraca......
iti multumesc! of, mi-am luat un mic "la revedere" de la versuri de ceva vreme...asa ca acum insir propozitii pe ata si le-agat de urmele zilelor :)
in acelasi loc...e singura nestingherita de capricii :)
sa uitam intentionat cum arata originea plansului...sa-i dam ce chip vrem noi :)
Trimiteți un comentariu