dar ştiu.
ştiu că fericirea ţine puţin.
când apare din senin, atunci e şi începutul şi sfârşitul ei.
când m-atinge cred că e vis.
abia când trece pot să mă bucur.
ştiu că nefericirea ţine puţin mai mult.
când apare din senin, aud doar ce nu e nici măcar de auzit.
şi-ncep să bat la o uşă care nu se deschide.
n-am pe unde să scap.
şi mă tot desfac ca să mă fac la loc.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
10 comentarii:
Cred că tocmai de asta preţuim fericirea, că ţine puţin. Ne+am obişnui cu ea dacă ar dura mult...
n-am incercat. dar cred ca ar fi o obisnuinta mai buna decat altele :)
Cred ca o viata in care fericirea si nefericirea se impletesc e mai cromatica decat o viata inundata numai de fericire sau numai de nefericire
Sărut mâna !
Subscriu la ceea ce a spus Vera , din împletirea celor două se naşte frumuseţea vieţii nu poate exista una fără cealaltă şi apoi dacă fericirea ar fi eternă tinde să devină o feicire mincinoasă care aşa cum spunea cineva este doar o mare nefericire . Să , ne amintim cât de plăcut este ivirea soarelui după o ploaie .
e un mod de-a spune "iubesc viata"...:)
de aceea trebuie sa pretuim fericirea....ptr ca ea e rara in zilele noastre
da, el, minunatul soare, care ne indeamna sa privim mai atent lucrurile...:)
cu voia ta, e singura viata pe care o avem, o iubim asa cum este.
dar n-as vrea sa apelez la clisee...oamenii se impart in cei care exista si cei care ard. oare ar trebui sa binecuvantam moartea sau boala ca datorita ei iubim viata? daca speram ca dupa nefericire, dupa suferinta, va veni fericirea, asa ar suna legea suferintei, nu? cred ca n-ar trebui sa ne temem de fericire. si ea poate face lucruri marete...si nu naste atatea intrebari ca nefericirea :)
iti multumesc ca ma suporti!
numai bine!
cine o simte, nu se poate sa nu o pretuiasca...
cand apare din senin...ceva nu e in regula
cand s-a terminat, dupa ani imi amintesc de ea cu drag :)
cand apare din senin...de ce sa nu fie in regula? de ce sa ne rupem mereu singuri bandajele? :)
Trimiteți un comentariu