cat traieste,
omul incearca sa indrepte lucrurile. cand uita, vine Dumnezeu si mai pune o
caramida peste alta. cand nu are chef, lucrurile cad unele peste altele si asta
il trezeste brusc si il face sa se convinga ca inca mai exista. si-atunci omul
deschide ochii larg si ce vede? pe langa o ceata plina de promisiuni, vede expresia
viitorului ridicat pe ruinele trecutului. cum mai incearca el sa indrepte
lucrurile acum? peste oboseala mai pune si o deceptie, mai pune si-o bucurie, o
degustare, o placere, o coborare, mai ajusteaza distantele si iata ca in turnul asta, in asezarea asta pe verticala
a intamplarilor, frumusetea incercarilor sale depaseste numarul lor.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
6 comentarii:
Fiecare cu propriul turn... ;)
Am ramas fara pingele la pantofi de cat am dansat pe melodia asta la botez la baiatul cel mic!
Se fac vara asta 29 de ani de atunci!
Unde se duc toti ani astia?
Acum stiu.... cred ca în turn! :)))))
pupici draga mea!
De multe ori ochii larg deschisi mult prea tarziu nu fac decat sa te faca sa si vezi cum inca o caramida iti vine direct in moalele capului...
Te pup!
@Catalin: dadada, propriul turn, propria patratica si propria condica in care semneaza cu subsemnatul! :))
@Minnie: asta-i circulatia in comun prin turn. cu liftul amintirilor...:))
te pup, draga Minnie!
@geanina: zici ca-i mai bine sa tinem ochii inchisi, ca poate caramida o ia in alta directie? :))
te pup!
Trimiteți un comentariu