vieţile noastre s-au mutat în acelaşi loc.
colţ cu speranţa cu pământul rotund cu tot ce nu a fost.
fereastra mea dă chiar în inima ta.
fereastra ta dă chiar în inima mea.
ne vizităm în fiecare secundă dinăuntru înăuntru.
cu nările cu ochii cu palmele cu visele cu nesomnul.
iar în spaţiul dintre respiraţii ne căutăm.
din moment ce împreună.
când cerul se umple de flori galbene scriem poveşti nepovestibile.
într-un cuvânt.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
4 comentarii:
..bună, bună...mi-a plăcut!
multumesc, dan! ma bucur mult ca ti-a placut! :)
Ce/mi plac povestile nepovestibile :)
Pup!
cui nu plac? :))
te pup!
Trimiteți un comentariu