cred că fiecare a gândit asta măcar odată.
că uneori e mai bine.
să ai de-a face cu copacii decât cu oamenii.
şi-am renunţat la ursuleţ şi am ales un copac.
mi-am aşezat canapeaua lângă trupul lui.
să mă-nfior de câte ori văd cât a crescut.
şi să fie lângă mine ori de câte ori mi-e dor.
să-i memorez crengile cum caută după lumină.
să-i mângâi chipul ridat de cenuşa timpului.
să-mi cânte coroana-i cu glas vesel de păsări.
aşa cum fac toţi prietenii adevăraţi.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
8 comentarii:
copacii sunt mai trainici...uneori si oamenii...
oh, da...mai des uneori si copacii, mai rar uneori si oamenii :))
te pup!
un prieten adevarat te prinde de mana si iti atinge sufletul. copacul poate face asta? :)
eu zic ca da. de-ajuns sa il privesti si-ti atinge sufletul...si te poate imbratisa cu umbra lui atunci cand se topesc pietrele de cald. te acopera cu florile lui atunci cand crezi ca ti-a mai ramas din inghetul iernii in suflet. iti potoleste foamea si pofta cu roadele sale. iti daruieste frunzele si florile sale pentru aroma si sanatatea unui abur de ceai. te-nvata ca doar crescand drept ajungi la lumina. poti dormi pe carnea lui. poti manca pe carnea lui, poti naviga pe carnea lui...si cate si mai cate poate face un copac :) ma opresc caci tocesc tastele :))
te pup!
ma predau :))). pop..
nu te preda! am nevoie de tine :))
te pup!
cuvintele tale erys mi-au amintit o poveste despre un copac...o voi cauta...este tare tare frumoasa...
abia astept s-o citesc la tine! :)
Trimiteți un comentariu