m-am ghemuit în canapea.
cu genunchii la gură şi cu un pahar de vin alături.
cu leacul împotriva plânsului.
şi m-am gândit la sfâşieri.
cum vin toate ori de la prea mult ori de la prea puţin.
m-am întrebat de ce atâţia oameni nu mai sunt tineri.
şi nu îşi dau seama că sunt bătrâni.
şi nu-şi mai amintesc locul în care şi-au pierdut tinereţea.
şi m-am gândit la omul căzut din lună.
şi mirat peste măsură că e stăpân dar e şi slugă.
şi m-am gândit...
vai ferească-ne Dumnezeu.
de omul care n-are nimic de pierdut.
şi n-am avut de ce să zâmbesc.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
12 comentarii:
Frumoasa poezia, insa si mai mult imi place header-ul blog-ul, e creat de tine?
cand nu mai ai nimic de pierdut esti cu adevarat pierdut...
deosebita poezia ta....
mi-a adus in minte multe ganduri...
pai de cine? :)
cine nu mai are nimic de pierdut joaca cel mai dur...
Bine zis erys
iti multumesc!
o pauza e bine venita...chiar necesara uneori. pop :)
asa este :)
te pup, sa ai zi frumoasa!
Frumoasa poezia ta...si trista deopotriva.
Melodia insa... mi-a adus aminte de o stea. De steaua mea, ce-mi sclipeste uneori, fie si numai in gind.
O zi mai veselă!
http://youtu.be/Bh1P6x5SCw0
n-as fi vrut sa para trista...mie mi-e obisnuita :)
sper ca melodia sa-ti fi adus amintire frumoasa!
zile insorite si vesele sa ai!
multumesc, ben! si tu sa ai doar zile vesele!
iti multumesc si pentru show...l-am gustat cu mare placere :)
Trimiteți un comentariu