Cadou

am primit o carte de la cineva foarte drag.

cu povestiri şi poeme.

tocana septuagenară a lui charles bukowski.

şi nu mă satur să-l citesc.

şi spun şi eu cum spune şi el într-o povestire.

"I felt good. we all felt good"...

chiar dacă era vorba de america.

şi despre ce loc bun e america pentru cei care înving.

eu m-am simţit bine şi pe canapea citindu-i versurile pline de înţeles.

căci are el ordinea lui fantastică.

fapt morală fină disperare şi regret.

Curvei care mi-a furat poemele

unii spun c-ar trebui să ne ţinem departe

resentimentele de poezie,

să ne ţinem abstracţi, şi au într-un fel dreptate,

dar, hiiisuse! doişpe

poezii pierdute şi nu păstrez copii şi ai şi picturile

mele

cele mai bune; e sufocant:

vrei să mă distrugi cum vor toţi?

de ce nu mi-ai luat banii? de obicei asta fac curvele,

îmi curăţă buzunarele

când sunt prăbuşit.

data viitoare ia-mi mâna stângă sau una de 50 de dolari

dar nu poemele mele:

n-oi fi eu Shakespeare

dar uneori pur şi simplu

nu-mi mai ies altele, abstracte sau nu;

o să fie mereu bani şi curve şi beţivi,

până-n ultima clipă,

pân-o să cadă şi ultima bombă,

dar, cum zice Dumnezeu,

stând picior peste picior,

observ că am făcut mulţi poeţi

dar prea puţină 

poezie.

Singur cu toată lumea

carnea înveleşte oasele

şi ei pun şi-o minte acolo

şi uneori şi-un suflet

şi femeile sparg vaze

de pereţi

şi bărbaţii beau prea mult

şi nimeni nu-şi găseşte

perechea

dar o ţin tot într-o

căutare

târându-se în paturi

afară din paturi.

carnea înveleşte oasele

şi carnea caută

ceva mai mult decât

carnea.

n-avem nicio şansă:

suntem prizonierii

aceluiaşi scenariu.

nimeni nu-şi găseşte

perechea.

gropile de gunoi pline

ospiciile pline

spitalele pline

cimitirele pline

nimic altceva

plin.