Povesteşte

cineva a aruncat o piatră.
înserarea s-a supărat şi m-a luat de guler.
şi m-a aruncat în canapea.
atunci mi-am zis că ar fi cazul să merg.
să fac primul pas.
şi-apoi să ajung la capătul lumii.
privesc tavanul alb.
seamănă cu un psiholog ascultător.
şi-i povestesc cum e să mori.
să mori când n-ai murit.
psihologul alb ascultă.
în sfârşit cineva ascultă fără să zică nimic.
şi-am început să simt că exist.
încredere, încredere, încredere.
şi-i povestesc cum e să exişti.
să exişti şi să ştii că exişti.
să exişti şi să fii ceea ce vrei.
şi-i povestesc mai multe.
şi-i spun că-mi mai trebuie foarte puţin.
foarte puţin.
doar cât să mă eliberez de greutatea timpului.
să uit căderea lui lentă ca o chemare.
şi pot să fac primul pas.
şi pot să-ncep să trăiesc.