şi dragostea?

aici? nu există. doar ură, doar indiferenţă.

cum?

...

am deschis uşa şi am intrat.

în încăpere, plutea aer de priveghi. strânşi în jurul unei mese pline de pahare, sticle şi pizza, vreo 20 de inşi mestecau în tăcere, tamponându-se din când în când pe colţurile gurii cu şerveţelele albe, doar din nevoia umplerii timpului cu gesturi noi. 

- la mulţi ani, colega!

mormăieli.

- aici e vreo înmormântare?

zâmbete chinuite.

ca la comandă, în secunda următoare, capetele li s-au aplecat ca şi cum prin faţă urma să le treacă vreo raclă cu moaşte...

m-am retras într-un colţ, i-am privit şi i-am gândit fără milă...iată-i cum evită să se privească în faţă. ce ură domestică. un soi de ură care nu poate fi exportată...pun pariu că nici n-au curajul să-şi spună ce simt. trăiesc unii cu alţii, petrec timp unii cu alţii, poate tot atât cât petrec şi cu familiile lor şi se suportă de ani şi ani doar în neîncredere.

acum câteva zile am surprins o doamnă colegă aruncând la coş o bomboană, imediat cum cel care a servit-o s-a întors cu spatele.   

şi dragostea?

care dragoste?