niciodată n-am privit marea fără să-mi imaginez că mă înec. câteodată, stau la marginea ei şi îmi imaginez că merg pe apă, dar tot mă înec. apoi sunt fericită că un curent mă duce pe fundul mării, îl ating, apoi mă ridică pe umerii valurilor. apoi mă uit la cer şi povestesc despre moartea mea. apoi sunt fericită că pot să-mi amintesc. când n-o să-mi mai pot aminti, o să născocesc altceva...
13 comentarii:
Ai înghețat suficient, ori mai ai vreme pentru o tură pe malul mării? :)
am inghetat. si acum nu se mai vede nimic...iar zgomotul apei...cine stie ce-mi mai imaginez :)
tare sunt curioasa ce o sa mai nascocesti!:)
Grozava imagine!
tare dragalas textul!
Te imbratisez!
Iui!
Da' ce-i asta?
Necrolog romantic?!
Doamne feri...
:)
Simbolul marii a fost întotdeauna legat de miscare, de o dinamica ce în esenta reprezinta viata, dar si de misterul adâncurilor, de lumea nevazuta, de închipuirile fabuloase.
O seara buna!
multumesc, vera! te imbratisez!
e frica mea de apa :)
ce ma sperie ma depaseste...ramane o taina pe care eu nu voi dori niciodata sa o aflu :)
o seara placuta si tie, iti multumesc!
Interesanta nascocire! :)
acum, e o nascocire reala, multumesc!...:)
Imbratisez marea gandurilor tale...asa, de departe...
multumesc, Oana! te imbratisez!
Trimiteți un comentariu