Banali purici

ştirile de la televizor dădeau de înţeles că o ducem bine cu violurile, cu crimele, cu tâlhăriile, cu accidentele, cu insultele, cu furturile…rămăsesem cu ochii lipiţi de ecran fără să văd nimic sau mai degrabă evitam lucruri care mă dezgustau. el s-a aplecat brusc, şi-a suflecat de mai multe ori marginea unui crac de pantalon şi-a început să scarpine apăsat nişte gâlme roşiatice de pe picior…ce ai?...purici. de unde naiba purici? de la pisici. păi tu stai cu ele în casă şi nu le tratezi, deratizezi, pudrezi, fardezi puricii? nu. şi-ai adus puricii în vizită? poate da, poate nu…răspunsul s-a transformat numaidecât într-o senzaţie urâcioasă de mâncărime, ca atunci când sub cămaşă te furnică o insectă a mizeriei…îmi şi imaginam că puricii vor dori să rămână peste noapte la mine, că vor ţopăi veseli prin aşternuturi, până la jupuiala pielii cu unghiile. imaginaţia mă mânca mai rău decât nedumerirea…