Astă seară

ne-am adunat şi-am plecat la gară. eu, iubirile şi dorinţele mele. fiecare cu câte un geamantan în mână. fiecare şi-a pus acolo câte ceva pentru drum. suc de soare, dulceaţă de lacrimi, feliuţe de lună, vise calde, vinul uitării, firimituri de inimi...fiecare geamantan bine închis cu plasturi pentru tăceri, plăceri şi dureri. gara era pustie. apoi un râu de aşteptare...în sfârşit, a sosit trenul la liniile paralele. iubirile şi dorinţele, uşoare ca sandalele de vară au sărit în vagon. eu m-am răzgândit. n-am mai plecat. trenul era prea înalt. piciorul nu-mi ajungea la scară. nici n-am strâns bine pumnii în care ascunsesem câteva vise mărunte rămase de la ultima masă, că trenul s-a pus în mişcare...amestecasem în pumni şi câteva cuvinte, aşa, ca pe zaruri...n-au mai fost spuse. când? doar am clipit de două ori. şi iubirile şi dorinţele fluturau pe geam batiste albe...afară era întuneric şi părea că ninge mărunt cu ispite.