mă uit înspre copilărie.
şi lucrurile de-acum nu se mai văd.
poveştile de-atunci aveau înţelesul simplu.
aerul era uşor de străpuns cu seninătatea privirii.
lumea era prietenoasă ca orice pădure cu animalele sale.
si nimic n-avea nicio mare importanţă.
nici cât de sărăcăcioase erau spectacolele vieţii.
nici sclavia iluziilor.
nici dorul de lucruri neatinse.
nici trădările.
nici absenţele inexplicabile.
copilăria era un bun apărător...
nu-mi aduc aminte când m-am schimbat.
când am început să mă apăr singură.
în ce zi şi la ce oră.
8 comentarii:
a fost o anumita ora...pentru fiecare dintre noi...de cand nimic n/a mai fost ca inainte. si nici nu va mai fi.
eu imi aduc aminte, cat imi doream sa ma fac mare si sa fiu "independenta" :))). seara faina...
ai dreptate...totusi ramane ceva ce pulseaza in continuare, surade fara atingere...
credea cineva ca asta se va intampla atat de repede? :)
numai bine, geanina!
te-ai schimbat atunci cand pasii de adolescenta te-au purtat dincolo de portile scolii...
De aceea copilaria e o farama noastra de paradis...Caut-o bine si sunt sigura ca o vei regasi in tine!
poate...da' tu mereu esti atat de exact? :)
i-am facut o vizita zilele astea...si nu mi-a parut rau :)
Trimiteți un comentariu