Batranelul

eu sunt un batranel. precum vedeti traiesc,
iesind mereu la balustrade asta.
si-mi plac mult porumbeii
si vrabiile, randunelele…
si-mi place tot ce are aripi,
tot ce zboara pe cer.
si ma tot uit la cer mereu.
si zi, si noapte,
iesind intr-una pe terasa asta.
cati ani am? nu mai stiu.
eu nu mai dorm de mult.
vederea prea putina ce mi-a ramas
as vrea s-o cheltuiesc privind la cer.
e inca foarte albastru cerul.
atat de-albastru albastru, ca uneori
ma face sa plang, si-atunci
- apucatura de batran! – gandesc
ca lacrimile mele sunt si ele albastre.
cand cerul se framanta innorat
si sur si trist, ori tasnesc
prin toate crapaturile un fel de sabii de foc,
ori noaptea cand se face
negru ca gura unui lup,
ei bine, atunci m-apuca spaima,
caci tot ce zboara,
in ochii mei se face nevazut…
imi plac fireste stelele
dar ele ard intepenite
si foarte sus…
si nu le pot privi decat pe cele
care deodata zboara dintr-o parte intr-alta
ca niste zburatoare aprinse…luna?
da, bineinteles, si ea…dar ochii mei
mai mult iubesc albastrul cer de ziua,
ceea ce zboara-n cer…cat de albastru
e cerul astazi! straluceste
intr-un albastru cum niciodata nu l-am mai vazut.
si totusi, azi nimic nu zboara.
se vede liniste, dar fara nicio aripa.
ce-amar sfarsit ar fi daca acuma
mi s-ar inchide ochii pentru totdeauna!
nimic n-ar lua cu ei,
nici macar tremurul unui hulub.
dar parc-aud ceva…dinspre dumbravi…
zumzaie cerul din ce in ce mai tare.
ce pasare o fi? caci niciodata
n-a existat vreo aripa
care sa zguduie atat de mult vazduhul.
niciodata.
si iata, se iveste! ce ciudat!
e ca un peste de argint,
un mare peste zburator
in mijlocul albastrei mari a cerului.
spre mine vine drept…pare acum
o sulita imensa, luminoasa.
si nu mai zumzaie. zboara-n tacere…mut…
incetineste zborul…si coboara…
va incerca sa se asezi pe terasa oare?
nu-i cu putinta…a trecut
aproape ras cu balustrada…
cineva - poate-am adormit si totul a fost vis? –
mi-a facut semn – doar am vazut – cu mana…
se-aude iar…nu zumzaie…se-ntoarce
o muzica suava raspandind…
si ma saluta iar…
cine esti?
spune mai tare! nu, mai tare! cum?
-          desigur, tu astepti pe-altcineva.
-          eu sa astept? doar stiu prea bine ce m-asteapta.
-          si ochii tai iubesc albastrul cerului…
-          iubesc albastrul, dar si zborul pasarilor…
-          ti-ar placea sa privesti albastrul vesnic?
-          daca aceasta ar fi cu putinta…
-          si vesnic sa te uiti la zborul pasarilor?
-          daca aceasta ar fi cu putinta…
-          eu sunt arhanghelul albastrului…si maine
vin dupa tine – pregateste-te –
la primul freamat de albastru al zilei.
la revedere!
-     la revedere! adevarat sa fie? doamne!
dar sunt un batranel voios.
traiesc iesind mereu la balustrada asta.
si-mi plac porumbeii
si vrabiile, randunelele,
si incepand de azi,
- apucatura de batran nebun –
si-acel arhanghel care zboara-n cer
pe-un peste mare de argint.

 

(Rafael Alberti)